Este o vară a schimbărilor radicale în lotul lui CFR Cluj. Formația care va juca în preliminariile Conference League a renunțat deja la 5 dintre titularii obișnuiți ai sezonului precedent.
Alibek Aliev a plecat la U Cluj, iar CFR nu a prelungit înțelegerile cu portarul Mihai Popa și nici cu fundașul central Sinyan. În același timp, Matei Ilie a fost vândut la Kasimpașa, pentru 500.000 de euro. Aceeași sumă a fost obținută și pentru cedarea lui Tidiane Keita la Ordabasy.
Plecările pare că nu se vor opri aici, iar CFR și-ar putea vinde și una dintre vedetele echipei, în această vară. Pe lângă interesul manifestat dinspre țările arabe pentru Lorenzo Biliboc, echipa din Gruia mai poartă negocieri și cu cluburi interesate de kosovarul Meriton Korenica, care ar putea fi următorul transfer de milioane pe care îl face CFR Cluj. Se pare că există o echipă din China care insistă să-l transfere pe mijlocașul stânga, iar suma solicitată de către Ioan Varga este de două milioane de euro, una care poate fi achitată fără probleme de clubul chinez. În plus, Korenica se află și în atenția celor de la DC United, echipa din SUA care l-a transferat și pe Louis Munteanu.
Americanii erau dispuși să-l cumpere și pe Korenica în iarnă, doar că suma solicitată atunci pentru mijlocașul de 29 de ani a fost de 4 milioane de dolari și a fost considerată prea mare.
Meriton Korenica joacă de doi ani la CFR Cluj, unde a evoluat în 100 de meciuri, reușind 24 de goluri și 16 de pase decisive.


