CFR Cluj, ocupanta locului trei din Superliga la finalul sezonului recent încheiat, își va începe aventura europeană din Conference League împotriva unor echipe mai slab cotate. Astfel, formația din Gruia va da în turul doi preliminar al competiției peste câștigătoarea duelului dintre Alashkert (locul 4 în Armenia) și Yelimay Semey (locul 4 în Kazahstan),
Yelimay Semey este evaluată la 6,75 milioane de euro, iar Alashkert la 4,91 milioane de euro, ambele nefiind nici măcar la jumătate din cota celor de la CFR Cluj, evaluată la 22 de milioane de euro conform Transfermarkt.
Nelu Varga, finanțatorul feroviarilor, este mulțumit în urma tragerii la sorți de la Nyon: „Șansele sunt de partea noastră, sperăm să fie de bun augur. Mai bine taci din gură, te concentrezi, te mobilizezi și nu te mai umfli, că poate fi rău. Eu sper să mă bucur la final. Tragerea la sorți e o veste bună, sperăm să trecem. Noi i-am mai bătut pe cei de la Alashkert acum mulți ani în cupele europene, le-am dat 7-0”.
La rândul său, FCSB se va duela în turul doi al comprtiției cu echipa letonă Auda, o adversară mult mai slab cotată.
Partidele tur vor avea loc pe 24 iulie, urmând ca returul să se desfășoare în 31 iulie.
În Liga Campionilor, adversara din primul tur preliminar a Universității Craiova a fost desemnată Vitebsk, campioana din Belarus. Prima manşă va avea loc pe 7/8 iulie în deplasare, urmând ca manșa decisivă a „dublei” să aibă loc o săptămână mai târziu, pe 14/15 iulie, pe stadionul Ion Oblemenco.
Dacă va trece de Vitebsk, oltenii vor juca în turul următor cu învingătoarea din duelul Borac Banja Luka (Bosnia) și Levski Sofia (Bulgaria).


