Coaliţia de guvernare urmează să se reunească în vederea luării unei decizii privind noi măsuri pentru atenuarea creşterii preţurilor la carburanţi
Proiectul „Senat Junior” propus de Senatul României reușește să aducă politica mai aproape de copii

Mircea Abrudean - întâlnire cu preşedintele parlamentului de la Ankara
Mircea Abrudean, președintele Senatului, a participat la Summitul parlamentar al Inițiativei celor Trei Mări
România este pregătită să acţioneze ca un garant al securităţii energetice, a spus preşedintele Senatului, la Summitul Parlamentar al Iniţiativei celor Trei Mări
PSD a solicitat Guvernului să adopte şi o reducere a accizelor pentru combaterea creşterii accelerate a preţurilor la carburanţi
Partidul Naţional Liberal a transmis miercuri că îi aşteaptă pe partenerii social-democraţi să revină la masa coaliţiei
Biroul Politic Naţional al PNL a adoptat o rezoluţie în care arată că partidul susţine stabilitatea guvernamentală şi Guvernul Ilie Bolojan
Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților organizează, la Cluj, o dezbatere publică privind viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034