POLITICĂ

Politică

Întâlnire la nivel înalt între președintele Senatului, Mircea Abrudean, și E.S. Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-a întâlnit cu E.S. Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România

Politică

Mircea Abrudean: E nevoie de multă coordonare în repatrierea din Orientul Mijlociu şi de mai puţin zgomot pe un subiect sensibil

Preşedintele Senatului a declarat că este nevoie de coordonare, discuţii şi mai puţin zgomot privind repatrierea românilor din Orientul Mijlociu

Politică

Sondaj: AUR în scădere, PSD și PNL creștere ușoară

Partidul condus de George Simion ar lua mai multe voturi decât reușesc să adune împreună social-democrații și liberalii

Politică

Bolojan: „Ne-am închis în bună regulă la coaliție. Bugetul ajunge în Parlament săptămâna viitoare”

Premierul a estimat că săptămâna viitoare proiectul de buget pe 2026 va fi trimis Parlamentului pentru adoptare

Politică

Mircea Abrudean: Regatul Unit al Marii Britanii, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai României

Întâlnire a preşedintelui Senatului cu o delegaţie a Grupului Britanic al Uniunii Interparlamentare

Politică

Mihai Dimian, noul ministru al Educaţiei

Mihai Dimian a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei

Politică

Mircea Abrudean: România are nevoie de un buget de stat adoptat rapid

Bugetul de stat pe acest an trebuie adoptat "rapid", a afirmat, marţi, preşedintele Senatului

Politică

Şedinţă a coaliţiei la Guvern pe tema bugetului pe acest an

Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit într-o nouă şedinţă, luni, pentru discuţii privind proiectul bugetului de stat

Politică

Ţoiu: Nu avem nicio informaţie privind cetăţeni români care să fie răniţi

Ministerul Afacerilor Externe nu are nicio informaţie privind cetăţeni români care să fie răniţi în contextul evenimentelor din Orientul Mijlociu