Românii se tem de riscuri, dar amână deciziile care i-ar putea proteja

 Românii se tem de riscuri, dar amână deciziile care i-ar putea proteja, 60% dintre ei nefiind pregătiţi pentru o urgenţă financiară majoră, relevă un studiu realizat la iniţiativa Allianz-Ţiriac, prin Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS), dat joi publicităţii.

"Românii sunt tot mai conştienţi de riscurile care le pot afecta stabilitatea financiară şi personală, dar puţini iau măsuri pentru a se proteja. Şase din zece români spun că nu se simt deloc pregătiţi pentru o situaţie care le-ar putea afecta semnificativ bugetul personal în acest an, cum ar fi pierderea locului de muncă, o problemă gravă de sănătate sau un accident. Cu toate acestea, 52% amână să pună bani deoparte într-un fond de urgenţă, iar 49% lasă asigurările opţionale, de viaţă, sănătate, locuinţă sau călătorie, pentru mai târziu, chiar dacă se îngrijorează că o urgenţă financiară majoră poate să apară oricând", se arată în studiu.

Principala sursă de anxietate financiară în acest an rămâne creşterea costului vieţii pentru 59% dintre respondenţi, urmată de lipsa economiilor sau imposibilitatea de a pune bani deoparte (48%) şi de problemele de sănătate (45%), mai arată sondajul. Alte îngrijorări importante pentru români în această perioadă sunt lipsa siguranţei financiare personale (38%) şi posibilitatea pierderii veniturilor sau a locului de muncă (36%).

Chiar dacă oamenii înţeleg riscurile, 56% prioritizează în această perioadă nevoile şi cheltuielile imediate în detrimentul planificării financiare în caz de urgenţă sau pentru viitor. În gestionarea bugetului personal, prioritare sunt cheltuielile cu alimentele, facturile lunare şi creditele pentru 64% dintre respondenţii la studiu, urmate de cheltuieli pentru sănătate (41%) şi taxe şi contribuţii către stat (38%). Mai mult, 48% admit că, deşi se gândesc la viitor, amână decizii care i-ar putea proteja şi numai 22% iau măsuri preventive.

"Protecţia financiară nu mai este o conversaţie despre viitor. Vedem că românii sunt conştienţi de riscuri, ştiu că sunt vulnerabili şi vor să fie protejaţi, însă decalajul dintre conştientizare şi acţiune rămâne în continuare foarte mare. Pentru tineri, vulnerabilitatea vine din lipsa capitalului acumulat, iar pentru generaţiile mature, din presiunea de a susţine cheltuieli tot mai mari. În ambele categorii vedem un tipar clar: acţionăm responsabil doar atunci când există o obligaţie sau o presiune imediată, dar amânăm deciziile care ţin de protecţia pe termen lung. Decalajul între ceea ce ştim că este important şi ceea ce alegem să facem confirmă nevoia de a prioritiza protecţia pentru a preveni dificultăţile financiare când apare un risc. Cred că adevărata schimbare apare în momentul în care protecţia nu mai este percepută ca o opţiune care poate fi amânată, ci ca o alegere conştientă, care ne oferă stabilitate şi control într-un context tot mai imprevizibil", a afirmat Virgil Şoncutean, CEO la Allianz-Ţiriac Asigurări, citat în prezentarea studiului.

Pentru cei mai mulţi români, lipsa banilor rămâne principalul factor pentru amânarea deciziilor legate de protecţia financiară, urmată de tendinţa de a trata aceste decizii ca nefiind imediate. Mai exact, 63% spun că nu au resurse financiare suficiente pentru măsuri legate de protecţia şi viitorul lor financiar, 51% nu percep aceste decizii ca fiind urgente, iar 46% preferă să gestioneze situaţiile doar atunci când se întâmplă, ceea ce contribuie la perpetuarea unui comportament reactiv, în detrimentul prevenţiei.

Studiul Allianz-Ţiriac a fost desfăşurat în octombrie 2025, la nivel naţional, pe un eşantion total de 1.218 respondenţi, reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia adultă rezidentă din România, prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing), cu o marjă maximă de eroare de +/-2,8%, la un nivel de încredere de 95%.