Precipitaţii mixte la munte, în estul şi sudul Transilvaniei, cu ninsori la peste 1.400 metri, până vineri

 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de precipitaţii mixte la munte, în estul şi sudul Transilvaniei, predominant ninsori la altitudini de peste 1.400 metri, intensificări ale vântului, vreme rece şi brumă, valabilă până vineri dimineaţa.

Conform meteorologilor, miercuri, 22 aprilie, la munte şi trecător în estul şi în sudul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini mai mari de 1.400 metri, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă (în medie 5 cm). Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi sud-vestice, unde la rafală se vor atinge viteze în general de 40 - 45 km/h.

Joi, 23 aprilie, vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu rafale în general de 40 - 50 km/h, iar la munte şi în regiunile nordice, estice şi în centru, local de peste 55 - 60 km/h.

Miercuri şi joi vremea va fi rece pentru această perioadă, astfel că în cursul nopţilor, pe alocuri, se va produce brumă, în special în regiunile intracarpatice şi în zonele deluroase din restul teritoriului.