Noul Papă este cardinalul american Robert Francis Prevost, care a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea

După votul început miercuri și o primă zi cu fum negru pe horn, cardinalii au votat joi din nou, iar un nou papă a fost desemnat. Fumul alb a fost surprins joi seară ieșind pe hornul Capelei Sixtine, la 18:07, ora Italiei.

După acest moment, cardinalul senior a confirmat decizia prin cuvintele „Habemus Papam” – în latină „Avem un papă” – și l-a prezentat pe noul Suveran Pontif. Numele papal ales pentru acesta e Papa Leon al XIV-lea.

Cardinalul american Robert Francis Prevost a fost ales joi Papă al Bisericii Catolice. Noul suveran pontif şi-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, informează agenţiile internaţionale de presă.

Papa Leon al XIV-lea a susținut apoi primul său discurs public și a binecuvântat mulțimea adunată în Piața Sfântul Petru din Vatican:

„Pacea să fie cu voi! Dumnezeu vă iubește pe toți. Răul nu va învinge. Toți suntem în mâinile Domnului. Uniți, de mână cu Dumnezeu și între noi, mergem înainte”.

Robert Prevost devine primul Papă american din istorie, scrie AFP.

Noul Suveran Pontif are 69 de ani. Născut în Chicago, acest apropiat colaborat al Papei Francisc, discret şi rezervat, are în cadrul Curiei, guvernul Vaticanului, reputaţia de a fi un moderat capabil să concilieze puncte de vedere divergente.

papa francisc prevost

Anterior, agenţia ANSA a relatat că noul papă i-a salutat unul câte unul pe cardinalii care l-au ales şi va lua cina cu ei mai târziu, joi seară. "I-a îmbrăţişat pe toţi", a anunţat Vaticanul. 

Un lider cu experiență globală, Prevost și-a petrecut o mare parte din carieră ca misionar în America de Sud, iar recent a condus un birou al Vaticanului responsabil cu numirea episcopilor, scrie CNN.

Noul Papă a lucrat timp de zece ani în Trujillo, Peru, iar ulterior a fost numit episcop de Chiclayo, un alt oraș din Peru, unde a slujit din 2014 până în 2023. În timpul în care a slujit în Peru, el a obținut dublă cetățenie, fiind cetățean atât al SUA, cât și al statului Peru.

Într-un interviu acordat Vatican News la scurt timp după ce a devenit liderul Dicasterului pentru Episcopi, Prevost a declarat: „Mă consider în continuare un misionar. Vocația mea, la fel ca a fiecărui creștin, este să fiu misionar, să vestesc Evanghelia oriunde m-aș afla”.

Prevost a fost coleg de seminar cu Papa Francisc la Catholic Theological Union din Chicago între 1978 și 1982. De asemenea, au lucrat amândoi la Roma la începutul anilor 2000, scrie CBS News.

Alegerea noului Papă are loc la mai bine de două săptămâni de la moartea Papei Francisc, pe 21 aprilie, în a doua zi de Paște. Papa Francisc avea 88 de ani.