La mai bine de o lună de la intrarea în insolvență, administratorul judiciar al CFR Cluj, Răzvan Zăvăleanu, a vorbit despre situația clubului din Gruia. Acesta a declarat că lucrurile merg din ce în ce mai bine și se lucrează la stabilirea planului de organizare al clubului.
"Lucrurile sunt din ce în ce mai bune. Este liniște și există surse de finanțare pentru plata cheltuielilor curente, pentru salarii, obligații la bugetul de stat. Este liniște, iar în acest timp ne desfășurăm activitățile privind dosarul de insolvență. La un moment dat, va veni momentul în care să putem propune planul de reorganizare.
Nu avem încă un tabel de creditori. După ce vom avea, vedem ce se poate plăti, cum se poate plăti și cum procedăm. Lucrurile sunt într-o normalitate acum și împreună cu managementul ne străduim să facem în așa fel încât CFR să-și poată autosusține activitatea. Suntem pe un trend bun până acum.
Nu putem spune dacă este un caz dificil sau ușor. Fiecare procedură de insolvență are un grad de dificultate și nu putem spune că nu știm să gestionăm. Până acum, nu putem spune că a ieșit ceva din context.
Am vorbit de două-trei ori cu domnul Varga, dar foarte scurt. Dânsul este prins cu afacerile sale în afara României, dar avem o linie de discuție deschisă cu administratorul special, domnul Marian Copilu. Vorbim zilnic cu dânsul", a spus Răzvan Zăvăleanu, pentru digisport.ro.
În prezent, CFR Cluj are în continuare interdicție la transferuri din partea FIFA, însă Zăvăleanu dă asigurări că are totul în vedere și este sigur că va rezolva cazul până în perioada de iarnă, atunci când se redeschide fereastra de mercato în Europa.


