U Cluj, remiză pe teren propriu înaintea debutului în Europa

 

U Cluj a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (0-1), sâmbătă, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a doua a Superligii de fotbal.

UTA a deschis scorul prin Daniel Zsori (30), care a marcat după ce portarul Ştefan Lefter a respins voleul lui Valentin Costache. Un minut mai devreme, Dan Nistor (U) trimisese în bară de la doar 6 metri. Formația lui Ioan Ovidiu Sabău a egalat după pauză, prin fundaşul ugandez Elio Capradossi (57), la meciul său de debut în Superligă, cu o lovitură de cap la centrarea lui Nistor, din lovitură liberă.

UTA a mai avut două ocazii mari de gol, dar cipriotul Marinos Tzionis nu l-a putut învinge pe Lefter (45+2, 55). U Cluj şi-a creat ocazii de gol prin Mamadou Thiam (57), Alex Chipciu (54), care nu l-au putut învinge pe portarul Dejan Iliev, şi prin Andrej Fabry (90+3), care a trimis peste poartă din 6 metri.

Sabău: „Sunt foarte dezamăgit”

„Sunt foarte dezamăgit, am fi dorit să câștigăm la cum am arătat și în prima repriză și în a doua. Am controlat jocul, am avut ocazii în prima repriză. Sigur, luăm gol destul de ușor... Dar știm problemele noastre, ce ne lipsește. Le-am spus și lor. E foarte greu să spun, vreau să mă abțin.

Le-am spus-o lor și sper că au înțeles mesajul, pentru că e foarte, foarte important ce le-am spus. Cred că dacă au înțeles ne putem schimba și putem arăta puțin diferit.

Discuția din vestiar a fost foarte corectă! Le-am spus ce trebuia să audă. Cred că au înțeles, cei care sunt inteligenți - și sper să fie toți - au înțeles ce înseamnă acest club, acei oameni care vin să ne vadă.

Dacă au înțeles mesajul, rămân aici. Dacă nu, mai e o perioadă de transferuri. Nu e nicio problemă. Dacă sunt probleme, primul care pleacă sunt eu. Dar cine rămâne trebuie să știe cum să ne comportăm.

Oamenii n-au pretenții să avem niște superexecuții, dar vor pasiune, sa luptăm pentru fiecare minge, să ne identificăm cu această echipă, să ne pese de cei care vin la stadion, de cei care ne plătesc. Vreau ca jucătorii să fie capabili să lupte. Asta este cel mai important pentru un jucător profesionist, pentru că asta le este meseria!

Sunt lucruri la care trebuie să lucrăm foarte mult, voi avea și discuții individuale cu ei, să-i fac să se înțeleagă. Sunt jucători pe care mă bazez, sunt momente în care sunt foarte apreciați, respectați, îi laud foarte mult, dar există și momente în care arăți rău și trebuie să realizezi lucrul ăsta, să schimbi atitudinea și să te comporți total diferit. Face parte din viață și din progresul nostru, al meu ca antrenor, al lor ca jucători.

Vreau să credem că ne putem califica mai departe în Conference League. E prima noastră experiență în Europa. Sa nu fie doar o prezență, să credem că am realizat prea mult până în momentul de față. Nu, trebuie să credem cu adevărat că este posibil, să luptăm pentru această calificare.

Cred că e o performanță deosebită, trebuie să fie o mândrie pentru fiecare dintre ei și sper să găsesc acel prim 11 care știe să lupte și crede într-o calificare importantă pentru ei, pentru club, pentru fanii noștri”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la finalul meciului.

FCSB, prima victorie din acest sezon

În celălalt meci de sâmbătă, FCSB a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0 (0-0), în deplasare.  Prima victorie a campioanei în acest campionat a fost adusă de golul marcat de Florin Tănase (75), care a reluat cu umărul centrarea lui Ionuţ Cercel.

Rezultate etapa a 2-a:

  • Hermannstadt - Metaloglobus 2-2 (2-0). Au marcat: Tiberiu Căpuşă (3), Ianis Stoica (40), respectiv Yassine Zakir (58), Dragoş Huiban (77)
  • Craiova - FC Argeş 3-1 (2-1). Au marcat: Rober Sierra (16, autogol), Mihnea Rădulescu (39), Ştefan Baiaram (52), respectiv Leard Sadriu (36)
  • U Cluj - UTA Arad 1-1 (0-1). Au marcat: Elio Capradossi (57), respectiv Daniel Zsori (30)
  • Petrolul Ploieşti - FCSB 0-1 (0-0). A marcat: Florin Tănase (75)

Duminică seara se dispută meciurile Farul Constanţa - Oţelul Galaţi și Rapid - CFR Cluj (Giuleşti Superbet Arena - Bucureşti, 21:30).

Luni se joacă Unirea 04 Slobozia – Csikszereda (19:00) și Dinamo - FC Botoşani (21:30).

Clasament
1 U Cluj 4
2 Univ. Craiova 4
3 FCSB 4
4 Rapid 3
5 CFR Cluj 3
6 UTA Arad 2
7 Hermannstadt 2
8 Dinamo 1
8 Csikszereda 1
10 Farul 1
10 Botoşani 1
12 Oţelul 1
13 Petrolul 1
14 Metaloglobus 1
15 Slobozia 0
16 Argeş 0

Te-ar putea interesa și: