U-BT Cluj și-a aflat adversarii pe care îi va întâlni în BKT EuroCup în sezonul 2026-2027, stagiune care marchează a cincea participare a campioanei României în competiția europeană.
Cu un format complet nou și o creștere cu 60% a numărului de echipe care se vor alinia la start începând din următoarea stagiune, BKT EuroCup își consolidează statutul de a doua cea mai importantă competiție intercluburi ca nivel din Europa. Nume noi din campionate puternice au ales să facă pasul spre BKT EuroCup, astfel că suporterii clujenilor vor avea ocazia să vadă meciuri de foc în BTarena.
Pentru a împărți cele 32 de formații în 8 urne de câte 4 echipe, organizatorii au folosit un tabel de punctaj care a avut la bază rezultatele din sezoanele precedente. Victoriile din ultimele trei sezoane și prezența constantă în sferturile de finală ale competiției i-au garantat echipei noastre un punctaj suficient încât să fie repartizată în urna a doua.
Astfel, pentru sezonul 2026-2027, U-BT a fost repartizată în Grupa B, alături de:
- Turk Telekom Ankara (Turcia)
- La Laguna Tenerife (Spania)
- Umana Reyer Veneția (Italia)
- Maxima Roma (Italia)
- Siaulai Basketball (Lituania)
- London Lions (Anglia)
- Skyliners Frankfurt (Germania)
Celelalte grupe:
- Grupa A: Le Mans Sarthe Basket, Hapoel Midtown Ierusalim, Recoletas Salud San Pablo Burgos, Cedevita Olimpija Ljubljana, Baglietto Derthona Tortona, ARIS Salonic Betsson, Rostock Seawolves, Riga Zelli.
- Grupa C: Cosea JL Bourg-En-Bresse, Tofas Bursa, Buducnost VOLI Podgorica, Dolomiti Energia Trento, Napoli Basketball, Neptunas Klaipeda, Niners Chemnitz, Slask Wroclaw.
- Grupa D: AS Monaco, Bahcesehir College Istanbul, Kids&Us Manresa, Ratiopharm Ulm, Roma Basketball, Lietkabelis Panevezys, PAOK Salonic, Balkan Botevgrad.
În zilele ce vor urma, organizatorii vor anunța și calendarul sezonului regulat.


