Spania a urcat pe primul loc în clasamentul echipelor naţionale de fotbal, stabilit de FIFA, după triumful de la Cupa Mondială 2026, făcând rocadă cu învinsa sa din finală, Argentina, care a coborât pe poziţia a doua.
Franţa a rămas pe locul al treilea în această ierarhie, urmată de Anglia, care i-a învins pe Les Bleus în "finala mică" a Mondialului nord-american.
Brazilia şi Maroc au urcat câte o poziţie în clasament şi se află acum pe locurile 5, respectiv 6, în timp ce Portugalia a coborât două locuri, până pe 7.
Norvegia a făcut cel mai mare salt, de 12 locuri, şi a află acum pe 19, în timp ce Elveţia a urcat la rându ei cinci locuri până pe poziţia a 14-a, ambele atingând sferturile de finală la CM 2026.
Mexicul, una dintre gazdele competiţiei a intrat în top 10, după un salt de patru locuri, în timp ce Germania a coborât două poziţii şi se află pe 12, după ce a fost eliminată de Paraguay la loviturile de departajare, în şaisprezecimile de finală.
Selecţionata României, care nu a participat la Cupa Mondială 2026, se află pe locul 52, mai sus cu două poziţii faţă de ierarhia precedentă.


