CFR Cluj și-a prezentat raportul financiar pe 2025, iar, la prima vedere, cifrele par alarmante. Președintele clubului, Iuliu Mureșan, îi liniștește însă pe fanii trupei lui Daniel Pancu, și spune că problemele financiare s-au rezolvat.
Gruparea din Gruia a înregistrat venituri totale din exploatare de aproximativ 9 milioane de euro, însă cheltuielile au ajuns la circa 14,8 milioane de euro, ceea ce a generat o pierdere netă de aproximativ 6,2 milioane de euro. Iar datoria totală a ajuns la 25 de milioane de euro.
Iuliu Mureșan însă spune că raportul financiar nu a inclus sumele obținute din vânzarea lui Louis Munteanu, Otto Hindrich și Lindon Emerllahu și că cea mai mare parte a datoriei este către finanțatorul Ioan Varga, care însă nu are de gând să-și ceară banii înapoi.
„De acum înainte, lumea se poate concentra mai mult pe cât de mult a progresat echipa în ultimele luni și pe faptul că acum suntem pe primele locuri.
Din punct de vedere financiar, acum lucrurile sunt foarte bune. Finanțatorul a făcut un efort financiar și a trimis banii necesari pentru a rezolva toate datoriile curente. Am rezolvat și cu licența pentru UEFA, suntem în regulă. Mai există o singură datorie, către ANAF, dar plata a fost eșalonată și plătim lunar.
Raportul financiar publicat conținea date până la 31 decembrie. Trebuie să ținem cont că acolo nu sunt trecute sumele obținute din vânzarea jucătorilor. Am obținut 8 milioane de euro pentru Munteanu, Emerllahu și Otto. Acești bani se vor vedea în următorul raport financiar.
Fanii trebuie să știe că am plătit datoriile necesare pentru obținerea licenței UEFA. Suntem la zi cu salariile jucătorilor și angajaților. Din datoria rămasă, cea mai mare parte este către Neluțu Varga. Dar asta nu e o problemă, pentru că nu-și va cere banii înapoi. Iubește fotbalul, iubește clubul și face eforturi, departe de casă, pentru a-l ține cât mai sus.
Toată lumea a tras din greu, dar acum suntem bine din punct de vedere financiar. Este mult mai greu pentru un club privat să facă rost de fonduri și să se mențină cât mai sus, spre deosebire de un club care primește bani de la Consiliul Local”, a declarat Iuliu Mureșan.


