Dosarul de insolvență depus de CFR Cluj va fi judecat joi

 

CFR Cluj a depus oficial cerere la Tribunalul Cluj pentru a intra în insolvență, în ciuda faptului că patronul Neluțu Varga a negat cu vehemență în ultimele luni că se va ajunge aici. Dosarul, depus pe 14 august, va fi judecat joi 20 august, la ora 11:00.

Clubul din Gruia datorează zeci de milioane de euro și va avea nevoie de un plan pentru a evita falimentul. Pe lista celor mai mari obligații se numără:

  • 5,4 milioane de euro din transferuri de jucători;
  • 5,1 milioane de euro din credite și împrumuturi;
  • 2,6 milioane de euro datorii către angajați;
  • 1,9 milioane de euro obligații către stat;
  • 1,2 milioane de euro datorii către firme;
  • 8,2 milioane de euro la categoria alte datorii;

Administrator judiciar pentru a se ocupa de cazul CFR Cluj este Răzvan Zăvăleanu. Clubul feroviar a mai trecut prin acest proces în 2017, an în care a fost preluat de Ioan Varga, și a reușit ulterior să câștige 5 titluri de campioană a României.

Intrarea în insolvență va depinde de mai multe lucruri. În primul rând, CFR Cluj va avea nevoie de un plan de reorganizare solid, care să demonstreze că există venituri pentru a-și plăti datoriile, chiar și la un nivel mai scăzut. 

Varga: „Eu nu am cerut nicio insolvență!”

„Eu nu am cerut nicio insolvență! Toate problemele se vor rezolva, asta e cert. În acest moment a fost un pic dificil, că au fost prea multe adunate.

Se vor pune lucrurile la punct, se va plăti tot ce trebuie. Sper ca într-o săptămână să se întâmple acest lucru. Dacă nu, realist zic, în două săptămâni. Dar nu vreau să fac promisiuni pe care nu le pot îndeplini. Deci eu promit că în două săptămâni va arăta altfel situația financiară a clubului.

Eu cred în mine și cred că am arătat timp de 10 ani că am dus echipa asta cu mândrie, cu performanțe, nu cu povești. De la mine nu a plecat nimeni fără bani, nu cred că ar trebui să-și facă probleme cineva”declara patronul feroviarilor în urmă cu câteva zile.

Te-ar putea interesa și: