Derby-ul Clujului nu mai este doar un meci de fotbal. Este o confruntare care traversează generații, cartiere, mentalități și identități. CFR Cluj și Universitatea Cluj se întâlnesc din nou sâmbătă, într-un oraș care știe foarte bine că, indiferent de clasament sau de forma de moment, derby-ul are mereu propriile sale reguli.
Rivalitatea dintre cele două echipe își are rădăcinile adânc înfipte în istoria fotbalului românesc. Primele confruntări datează din prima jumătate a secolului trecut, iar de-a lungul timpului cele două cluburi s-au duelat în campionat, în eșaloane diferite, dar și în perioade în care unul dintre ele lipsea din prim-planul fotbalului românesc. Per total, istoria arată un duel echilibrat, cu un ușor avantaj al „studenților”: Universitatea Cluj a adunat mai multe victorii în confruntările directe disputate de-a lungul deceniilor, CFR fiind foarte aproape, la diferență mică de succese, iar numărul remizelor este, de asemenea, consistent.
Lucrurile se schimbă însă atunci când privim derby-ul prin prisma fotbalului modern. Odată cu revenirea Universității Cluj în prima ligă și cu ascensiunea spectaculoasă a CFR-ului în ultimele două decenii, confruntările directe au căpătat o altă dinamică. În perioada recentă, CFR Cluj este echipa care a obținut mai multe victorii, a marcat mai mult și, în general, a controlat statistic duelurile directe.
Cu toate acestea, derby-ul nu mai este demult o simplă formalitate pentru CFR. În ultimele sezoane, Universitatea Cluj a reușit să echilibreze balanța, să câștige meciuri importante și să producă surprize, inclusiv pe terenul rivalei. Partidele directe recente au fost spectaculoase, cu goluri multe, răsturnări de situație și o tensiune care s-a simțit până în ultimele minute. Victorii la limită, egaluri dramatice și scoruri de 3–2 sau 2–2 au transformat derby-ul Clujului într-unul dintre cele mai atractive dueluri din Superligă.
Înaintea duelului de sâmbătă, statisticile spun una, istoria spune alta, iar prezentul promite un nou episod intens. Universitatea Cluj vine cu orgoliul tradiției și cu încrederea că poate înclina balanța chiar și împotriva unei echipe obișnuite cu lupta pentru trofee. CFR Cluj vine cu statutul de forță a fotbalului românesc din ultimii ani și cu dorința de a-și confirma supremația recentă și în fața marii rivale din oraș.
Indiferent de rezultat, un lucru este cert: Derby-ul Clujului rămâne mai mult decât un meci. Este o poveste despre identitate, despre trecut și prezent, despre orgolii și pasiune, un duel care oprește orașul în loc și care continuă să scrie istorie, de fiecare dată, pe gazon.
Astăzi, CFR Cluj este cea mai în formă echipă din campionat, venind după șase victorii consecutive. În acest interval, a primit patru goluri: unul de la Csikszereda, unul de la FCSB și două de la Metaloglobus. De precizat însă că, atât împotriva lui Metaloglobus, cât și împotriva FCSB, CFR Cluj a înscris de patru ori. În ultima rundă ardelenii au învins-o cu 1-0 în deplasare pe UTA Arad.
Cât despre Universitatea Cluj, aceasta vine după trei victorii, interval în care a primit un singur gol. S-a întâmplat runda trecută, când “Șepcile Roșii” au învins-o cu 3-1 pe teren propriu pe FC Argeș. În ultima deplasare, Universitatea Cluj s-a impus cu 2-0 în fața Rapidului.
Casele de pariuri o dau ca favorită pe CFR Cluj.
- Victorie CFR Cluj: 1.93
- Egal: 3.20
- Victorie Universitatea Cluj: 4.20
Într-un clasament al meciurilor de pe teren propriu, CFR Cluj se află pe poziția a șaptea, cu șase victorii, trei rezultate de egalitate și trei înfrângeri. În schimb, Universitatea Cluj ocupă locul trei în clasamentul meciurilor din deplasare, cu șapte victorii, un rezultat de egalitate și patru înfrângeri.
În întâlnirea de pe Cluj Arena din turul acestui sezon, s-a înregistrat o remiză cu patru goluri, 2-2

Daniel Pancu: ”Avem multe atuuri pentru a câștiga”
„Se simte atmosfera de derby. De vreo săptămână se tot vorbește despre acest meci. Îl așteaptă toată lumea din oraș. E poate cel mai important meci al sezonului. Acum suntem la un punct de play-off, ceea ce părea aproape imposibil acum trei luni.
Suntem la mâna noastră, suntem într-un moment bun și sper să continuăm această serie. Întâlnim un adversar care stă mai bine decât noi și care are un antrenor foarte bun. Îl cunosc și știu că analizează foarte bine adversarii. Trebuie să facem cât mai puține greșeli. Voi discuta cu jucătorii și le voi spune mai multe. Le voi spune să fie atenți la câteva aspecte.
Jucăm acasă și avem multe atuuri pentru a câștiga. Chiar dacă avem doi jucători suspendați și unul accidentat. U Cluj e echipa mai odihnită. Ei au jucat marți la Cluj, noi am jucat miercuri la Arad, pe un teren foarte greu. Am ajuns pe la ora 1 noaptea acasă. E un factor în favoarea lor. Nu pot să le zic alibiuri. Sunt lucruri reale. Sâmbătă la prânz vom face evaluarea stării de oboseală a jucătorilor și cu două sau trei ore înainte de meci sper să fiu inspirat și să aleg cea mai bună echipă.
E un meci care se joacă cu foarte multă inimă, dar și cu rațiune. Trebuie să avem mai multă rațiune, pentru că inimă avem. Una foarte mare. Trebuie să fim atenți la starea fizică, la oboseală. U Cluj are jucători foarte buni, de mare viteză. Are jucători care pot decide meciul, are jucători cu mare experiență. Macalou e foarte bun. Suntem cele mai bune echipe din acest an.
Pentru ambele echipe e foarte important să nu piardă. Pentru noi, un egal nu ar fi rău. Cred că nici pentru ei. Ar mai fi patru etape de jucat. Egalul nu ar fi rău pentru niciuna dintre echipe”, a declarat Daniel Pancu, tehnicianul feroviarilor, la conferința de presă de dinaintea derby-ului.
Tidiane Keita, mijlocașul defensiv al echipei din Gruia, a fost avertizat în meciul cu UTA și este suspendat pentru cumul de cartonașe la derby-ul cu U Cluj.
Cordea: ”Vrem a șaptea victorie la rând”
„Va fi un meci greu, dar e un meci personal. Derby-urile sunt foarte grele și mereu ne dorim să câștigăm și să ieșim cu capul sus. E o încărcătură foarte mare.
Abia aștept să treacă ziua asta și să vină meciul. Un derby se câștigă cu inima, dar și cu capul. E multă adrenalină în astfel de meciuri. Vom da sută la sută pentru a lua cele trei puncte. Vrem a șaptea victorie la rând. În acest meci nu mi-am pus în cap neapărat să marchez. Vreau să ieșim învingători de pe teren.
Să joci din trei în trei zile nu e ușor. Dar suntem pregătiți. Am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru a ne reveni. Vrem să câștigăm acest joc pentru că e foarte important pentru club. Eu sunt motivat, vreau să câștig. Toți suntem pregătiți. Prea multe despre U Cluj nu vreau să vorbesc. Sper ca fanii să înțeleagă că avem nevoie de ei, mai mult ca niciodată. Și îi vom răsplăti”, a declarat și atacantul fwroviarilor, Andrei Cordea, la conferința de presă.

Cristiano Bergodi: „Nu e meci decisiv pentru play-off”
„Suntem bine, jucătorii s-au antrenat foarte bine, Sunt foarte concentrați. E un derby, e un meci deosebit. Nu e un meci normal, iar jucătorii se motivează singuri.
E rivalitate, e orgoliu, iar jucătorii sunt foarte concentrați. Suntem la 5 meciuri de play-off și asta ne motivează. Avem o stare de spirit foarte bună. E ușor să pregătești un astfel de meci. Și sper să scoatem un rezultat bun.
E un meci important, dar nu e decisiv pentru play-off. După acest meci, mai sunt alte 4 etape. Sunt alte 12 puncte puse în joc. Am văzut ieri cum Botoșani și Oțelul au pierdut. FCSB vine din urmă, iar CFR Cluj e deja acolo. Va fi o luptă strânsă. Deci nu e un meci decisiv pentru echipa care va câștiga. Trebuie să așteptăm. Vom merge la victorie, așa cum facem de fiecare dată. Dar e posibil orice.
Miguel Silva nu are o accidentare gravă, nu are ruptură. Nu exact ce are, dar important e că nu e ruptură. Gertmonas e pregătit, la fel ca ceilalți jucători. Jovo Lukic e și e în lot. Lipsește de mult timp, din cantonament, dar acum va fi pregătit.
Nu mă surprinde forma în care. CFR. Are un antrenor tânăr și foarte bun. Îl cunosc bine, l-am antrenat la Rapid, când era pe final de carieră. Mi-ar fi plăcut să-l antrenez în cel mai bun moment al carierei.
E un băiat extraordinar, care știe mult fotbal. Iar CFR Cluj are jucători foarte buni. Are un lot competitiv și e pe un drum bun. Va fi foarte greu pentru noi, dar și pentru ei. Va fi frumos. Nu stau să vorbesc despre statistică, să spun câteva goluri a dat sau a luat, ca să arăt că știu fotbal. Am analizat-o pe CFR Cluj și știm că are jucători foarte buni în toate compartimentele. Iar Aliev e o surpriză, s-a adaptat foarte repede”, a declarat, vineri, Cristiano Bergodi, antrenorul Universității Cluj, la conferința de presă.
Nistor: „Va fi un meci foarte greu”
„Va fi un meci foarte greu. Ambele echipe trec printr-o perioadă senzațională, cu multe puncte câștigate în ultima perioadă. Sper ca la final să fim noi cei care ne bucurăm. Va fi un meci important, mai ales pentru suporteri. Sper să fim destul de deștepți și să câștigăm pentru că e foarte important pentru noi.
Urmează o săptămână foarte importantă pentru noi. După meciul cu CFR Cluj, jucăm în Cupă și trebuie să câștigăm pentru a ne califica. Apoi vine partida cu Csikszereda, din campionat. Sper să luăm 4 puncte în campionat și să ne calificăm în faza următoare a Cupei. Iar așa lucrurile vor fi pe drumul care trebuie. Eu mă gândesc doar la ce facem noi. E important ce facem noi. Dacă noi vom câștiga, nu mă interesează ce fac alte echipe”, a spus și Dan Nistor, înaintea Derby de Cluj.
După 25 de runde, U Cluj și CFR Cluj sunt despărțite de 4 puncte în clasament. Trupa lui Bergodi e pe locul 4, cu 42 de puncte și trei victorii consecutive, în timp ce feroviarii lui Daniel Pancu sunt pe 7, cu 38 de puncte, și vin după 6 victorii la rând.
Rareș Vidican, la centru
Rareș Vidican (36 de ani) a fost delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru a conduce derby-ul Clujului, de sâmbătă seară. Pentru Vidican, meciul acesta va fi cel de-al 13-lea din actualul sezon competițional. El a mai condus o singură dată CFR-ul și de două ori U Cluj de la startul Superligii în 2025-2026. În etapa 4 a fost la CFR Cluj - Universitatea Craiova 2-3, apoi în runda 5 la Universitatea Cluj - Petrolul Ploiești 1-1 și în etapa 22, la Dinamo - Universitatea Cluj 1-0.
Echipe probabile:
CFR Cluj: Popa – Kun, Sinyan, Ilie, Camora – Fică, Djokovic, Muhar – Cordea, Aliev, Korenica
U Cluj: Gertmonas – Mikanovic, Cristea, Cisse, Chipciu – Bic, Simion – Stanojev, Drammeh, Mendy – Macalou
Derby de Cluj se joacă, sâmbătă, pe arena ”Dr. Constantin Rădulescu!” din Gruia, cu începere de la ora 20.00.


