CFR Cluj trece și de Dinamo, după a 11-a victorie consecutivă în SuperLigă, și poate visa la titlu!

 

CFR Cluj a încheiat sezonul regular din SuperLigă cu o nouă victorie, a 11-a consecutivă, obținută împotriva celor de la Dinamo București luni seara în Gruia, și va juca cu marea rivală U Cluj în prima etapă din play-off! Echipa din Gruia, fără Daniel Pancu pe bancă, a avut nevoie de doar 6 minute să deschidă scorul. Muhar a catapultat mingea pe colțul lung, după o acțiune de toată frumusețea a lui Biliboc. Dinamoviștii au echilibrat apoi partida, dar cei care au înscris au fost din nou feroviarii, prin Aliev în minutul 44, după o lovitură liberă bătută bine de Korenica dar și după o ieșire hazardată a portarului. Dinamo putea intra în joc în minutul 86, dar Popa a apărat extraordinar lovitura de pedeapsă executată de Cîrjan.

În urma acestei victorii, CFR Cluj trece de Dinamo în clasament și încheie sezonul pe locul 4, la doar trei puncte de liderul Universitatea Craiova, după înjumătățirea punctelor!

CFR Cluj: Popa - Camora, Sinyan, Matei Ilie, Braun - Muhar, Djokovic, Korenica - Cordea, Aliev, Biliboc
Rezerve: Vâlceanu, Abeid, Kun, Huja, Keita, Perianu, Deac, Păun, Fică, Sfaiț, Zahovic, Slimani

Dinamo: Epassy - Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț - Cîrjan, Gnahore, Mihai - Soro, Pop, Armstrong
Rezerve: Roșca, Licaciu, Musi, Milanov, Mazilu, Tarbă, Toader, Duțu, Ikoko, Țicu, N'Giuwu

Este meciul care va încheia sezonul regular din SuperLiga. Antrenorul feroviarilor, Daniel Pancu, este suspendat pentru această partidă.

Dinamoviștii au avut lovitura de start. GOOOOOOOL CFR Cluj! MUHAR înscrie cu un șut perfect la colțul lung din maginea careului, în min.6, după o acțiune superbă a lui Biliboc! 1-0! Cîrjan reia cu capul în min.12, dar mingea se duce pe lângă bară. Aflat în careul clujenilor, Boateng șutează peste poarta lui Popa. Mihai șutează mult peste transversală, în min.25. Un ritm de joc foarte alert pe arena din Gruia în primele 30 de minute. Popa reține cu siguranță la reluarea din apropiere a lui Boateng, în min.30. Djokovic trimite bine de la 20 de metri, în min.31, dar Epassy e la post. Cîrjan caută vinclul în min.38, dar mingea se duce peste poartă. Șutul lui Djokovic este deviat și va fi corner, în min.42. Korenica trimite și el de la 22 de metri, în min.42, dar mingea nu prinde cadrul porții. GOOOOOOOL CFR Cluj! ALIEV reia cu capul imparabil în plasă, în min.44, după o ieșire hazardată a lui Epassy și o lovitură liberă executată de Korenica! 2-0! Min.45: un minut suplimentar pentru prima parte a meciului. Pauză în Gruia!

Fără modificări la pauză în formația din Gruia. Min. 47: Ilie greșește preluarea, Soro ia o acțiune pe cont propriu, însă e blocat în ultimul moment. Paradă de efect a lui Epassy în min.59 la șutul lui Korenica! Primele modificări la CFR, în min.64: intră Păun și Huja, ies Cordea și Sinyan. Biliboc șutează în plasa laterală, în min.68. Abeid în locul lui Braun, accidentat, în min.69. 8.450 de spectatori în Gruia la acest meci. Korenica șutează în brațele portarului din lovitură liberă, în min.75. Penalty pentru Dinamo în min.84, după un henț al lui Djokovic! Popa respinge extraordinar la șutul lui Cîrjan de la punctul cu var, în min.86! Keita și Zahovic îi înlocuiesc pe Aliev și Korenica, în min.88. Cinci minute suplimentare pentru această partidă. Musi trimite peste poartă din 6 metri, în min.90+5! Final de meci!

Clasament play-off, după înjumătățirea punctelor:

  1. Craiova 30
  2. Rapid 28
  3. U Cluj 27
  4. CFR Cluj 27
  5. Dinamo 26
  6. FC Arges 25

Te-ar putea interesa și: