CFR Cluj avea termen până miercuri, 15 iulie, să plătească 1,4 milioane de euro către ANAF, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Nelu Varga patronul formației din Gruia susține că a găsit o soluție pentru a amâna plata și că astfel a evitat o eventuală excludere din cupele europene. Acesta susține că a avut o discuție cu UEFA și a reușit să amâne până marțea viitoare plata datoriilor.
"Eu sunt în Africa acum și îmi pregătesc plecarea, până duminică să fiu acasă. Am derogare de la UEFA pentru o săptămână. Voi plăti totul, nu există vreo problemă. Eu nu am ajuns acasă până acum, pentru că este complicat să vin de aici în România.
Când voi ajunge acasă se va rezolva totul, se fac toate plățile. Întotdeauna am plătit, nu au fost probleme. UEFA m-a înțeles, a văzut că suntem plătitori. Eu fac eforturi, muncesc.
Și datoria de luna trecută a fost plătită fără probleme. Tocmai de asta am primit și derogare, pentru că UEFA a văzut că am plătit mereu" a spus Varga, pentru digisport.ro.
Feroviarii fuseseră deja amendați de UEFA din cauza datoriilor acumulate în sezonul recent încheiat, fiind nevoiți să achite suma de 200.000 de euro. Pe lângă amendă, au intrat și sub supraveghere, ceea ce înseamnă că în această perioadă trebuiau să achite toate sumele restante. În caz contrar, următoarea sancțiune poate fi excluderea din cupele europene începând din sezonul viitor.
Primul meci oficial din sezonul intern pentru CFR este pe terenul celor de la Oțelul, sâmbătă18 iulie, de la ora 18:30.
Apoi, feroviarii vor lua start în turul al 2-lea preliminar al UEFA Conference League, cu învingătoarea dublei dintre Alashkert, din Armenia, și Yelimay Semey, din Kazahstan.


