CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală cu Olimpija Ljubljana, al doilea test al verii disputat în cantonamentul din Slovenia, și rămâne neînvinsă în pregătirea de vară, după ce în primul joc au trecut de Neftci Baku, scor 2-1.
Feroviarii au deschis scorul în minutul 25, prin Adrian Păun, noul purtător al tricoului cu numărul 10 după retragerea lui Ciprian Deac. Avantajul a durat însă doar două minute, campioana Sloveniei restabilind egalitatea prin mijlocașul Dino Kojic, iar tabela nu s-a mai modificat până la final.
Antonio Folha a început meciul cu: A. Moreira - Camora (căpitan), Abeid, Sade, Kun, Fică, Muhar, Korenica, Cordea, Biliboc, A. Păun.
În repriza secundă au jucat: Vâlceanu (78’ Gal), Rocha, Pantalon, Savic, Braun, Djokovic, Perianu, Barrios (84’ Amin), Sfait, Matei, Zahovic.
Următoarele amicale pentru formația din Gruia:
- CFR Cluj - Noah (marți, ora 15:00)
- CFR Cluj - Karpaty Lvov (joi, ora 17:00)
CFR Cluj va începe noua ediție a SuperLigii pe 18 iulie, în deplasare, contra Oțelului Galați de la ora 18:30.
Uruguayanul Francisco Barrios, ultima achiziție a feroviarilor
CFR Cluj l-a transferat pe uruguayanul Francisco Barrios, a anunţat clubul, sâmbătă.
În vârstă de 24 de ani, mijlocaşul şi-a început cariera la Defensor Sporting, club alături de care a câştigat de trei ori Cupa Uruguayului. În ultimii doi ani, acesta a evoluat în ţara natală, la Boston River, dar şi în Brazilia, la Atlético Clube Goianiense. La nivel internaţional, Barrios a bifat prezenţe pentru selecţionatele de juniori ale Uruguayului.
Gruparea feroviară i-a mai transferat în această vară pe portarul portughez Andre Moreira (ultima oară la Volos), fundaşul Marian Huja (transfer definitiv de la Pogon Szczecin), mijlocaşul bosniac Igor Savic (Zrinjski), fundaşul croat Renato Pantalon (FK Jablonec) şi mijlocaşul ghanez Amin Ziblim (Muscelul Câmpulung). Israelianul Yuval Sade (Maccabi Netanya) a semnat un contract cu clubul din Gruia încă din iarnă şi s-a alăturat acum echipei.


