U Cluj a debutat în noul sezon de Superligă cu o victorie pe teren propriu, în fața Farului Constanța (2-1), iar antrenorul ”Șepcilor roșii, Cristiano Bergodi, este mulțumit de evoluția formației sale, dar mai ales de rezultatul final.
„Sunt mulțumit, în general, dar în primul rând de rezultat, pentru că era foarte important să începem cu dreptul. Am întâlnit o echipă bună, la care s-au văzut și principiile lui Ioan Ovidiu Sabău. A fost o echipă care a plimbat mingea, cum făcea și Cluj când era aici. Ne-a pus în dificultate mai ales când, odată cu trecerea timpului, spre sfârșitul meciului, am scăzut, pentru că s-a acumulat oboseala. Chiar și așa, am avut situații de a marca în prima repriză, două goluri anulate. Sunt mulțumit, pentru că jucătorii au tras de ei, au jucat patru meciuri tot la trei zile.
Cred că am făcut ceva deosebit în aceste partide. Dacă privim rezultatele, dincolo de penalty-urile cu Dinamo Kiev, sunt foarte mulțumit de ceea ce am văzut, chiar dacă am avut unele probleme, care au dus la improvizații. Astăzi s-a accidentat portarul, Ștefan Lefter, a intrat Chinteș”, a spus Bergodi, la conferința de presă de după meci.
Tehnicianul a anunțat și revenirea lui Jovo Lukic la antrenamente, pe care speră să îl aibă cât de curând disponibil de joc.
„Lukic a revenit, stă foarte bine din punct de vedere fizic, mi-a zis și că a slăbit două kilograme. Trebuie discutat cu el, cu preparatorul fizic și cu doctorul, pentru că nu putem risca să se accidenteze. E un jucător care a revenit după 12 zile de vacanță, dar mi-a zis că în cantonamentul din America, de la Cupa Mondială, s-a pregătit bine, au fost antrenamente cu intensitate și atunci poate nu are nevoie de cine știe câte zile. Deja s-a întors la antrenamente, a făcut ceva alergări ușoare, liniare, iar ieri chiar a alergat bine, mi-au zis preparatorii fizici. Apoi intră cu mingea, unde apar și mișcări necontrolate, dar trebuie să vedem. Nu e „salvatore della patria”, cum spun italienii, dar e un jucător foarte important pentru noi.
Mă bucur că Alibek a dat deja două goluri. El și Lukic sunt doi jucători cu același profil. Sunt puternici amândoi și nu știu dacă pot juca împreună, e nevoie de unul mai micuț, care atacă spațiile în adâncime. Din punct de vedere al caracteristicilor, nu sunt complementari, dar mă bucur că Jovo revine, iar Alibek a arătat lucruri pozitive”, a încheiat principalul „studenților”.
După eliminarea la loviturile de departajare din Europa League, în fața celor de la Dinamo Kiev, U Cluj își va continua parcursul european în turul secund al Conference League. Astfel, trupa lui Cristiano Bergodi va primi vizita celor de la Brann, joi, de la ora 20.00, la SF.Gheorghe, returul urmând să aibă loc o săptămâna mai târziu, pe 30 iulie, pe ”Brann Stadion” din Bergen, de la ora 20.00.


