Adversar din Armenia pentru U Cluj în turul 2 preliminar din Conference League

 

U Cluj va redebuta în cupele europene după 53 de ani împotriva unui adversar din Armenia. Miercuri, la Nyon a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din preliminariile Conference League, acolo unde U Cluj și Universitatea Craiova debutează în turul al doilea.

Astfel, ”Șepcile roșii”, care nu au fost cap de serie la tragerea la sorți, vor juca contra celor de la FC Ararat-Armenia. Meciul-tur va avea loc în deplasare, în timp ce returul se va disputa la Sibiu.

Fondat în 2017, Ararat-Armenia evoluează pe un stadion cu o capacitate de doar 1.400 locuri. Proprietar este Samvel Karapetyan, om de afaceri rus-armean, deținător al grupului Tashir cu zeci de companii și 30.000 de angajați. Are în palmares două titluri de campioană, o Cupă și două Supercupe.

5,78 milioane de euro e valoarea lotului armenilor, potrivit Transfermarkt, care au terminat pe locul 2 în competiția internă, cu 66 de puncte, la 9 de campioana Noah.

Ararat-Armenia n-a evoluat în grupele unei competiții europene în sezonul recent încheiat.

În Europa, la Sibiu!

”U” Cluj nu va putea juca din păcate pe Cluj Arena partida de pe teren propriu din preliminarii, din cauza desfășurării festivalului Untold care va avea loc pe stadion în perioada 7-10 august. 

”Am fi putut avea un dialog cu cei de la UEFA, în care să fi jucat, eventual, prima manșă, să fie stabilit de comun acord, să jucăm prima manșă în 24 iulie pe Cluj Arena. Din păcate, n-am reușit să ajungem la un consens cu cei de la Untold. Îi înțeleg și pe ei.

E un mare minus. Ne-am fi dorit foarte mult să jucăm pe Cluj Arena. Din păcate, ca să putem juca pe Cluj Arena, trebuie să trecem două tururi: 24-31 iulie și după aceea 7 – 14 august. Abia în turul 4, practic, e play-off-ul din grupe.

Cred că asta poate fi și un obiectiv setat de noi interior de a juca un meci european pe Cluj Arena, care, sigur, înseamnă să producem și niște surprize”, a spus Radu Constantea, președintele Universității, înainte de tragerea la sorți.

Cealaltă formație românească, Universitatea Craiova va întâlni FK Sarajevo din Bosnia Herțegovina, în turul doi, manșa tur urmând să aibă loc în deplasare.

Meciurile din turul al doilea preliminar din Conference League se vor juca pe 24 iulie și 31 iulie.

Te-ar putea interesa și: