A zecea victorie consecutivă a CFR-ului pentru un loc garantat în play-off!

 

CFR Cluj a câștigat, sâmbătă la Ovidiu, a zecea partidă consecutivă în SuperLigă și s-a calificat matematic în play-off! Echipa lui Daniel Pancu și-a continuat parcursul formidabil din ultimele luni, trecând și de Farul Constanța cu 2-1 (2-0), iar feroviarii pot de acum să viseze atât la Europa cât și la lupta pentru titlul de campioană. Soarta partidei a fost tranșată încă din prima repriză, când vișinii au evoluat entuziasmant reușind să fructifice două din ocaziile avute, prin Aliev, în minutul 16, și Muhar, în minutul 27. Gazdele au revenit în joc în partea a doua, dar nu au reușit să înscrie decât o singură dată, prin Ișfan, în minutul 65. Emoții au fost la ultima fază a meciului, când dobrogenii au cerut penalty, însă acesta a fost refuzat de central cât și de cei din cabina VAR.

Cu această victorie, CFR Cluj ajunge la cota 50, și își consolidează poziția a cincea în clasament.

Echipele de start:

Farul: Munteanu - Sîrbu, Larie, Marins, Pellegrini - Grigoryan, Ramalho, Dican, Ganea - Alibec, Ișfan
Rezerve: Buzbuchi, Maftei, Duțu, Țîru, Fotin, Banu, Radaslavescu, Goncear, Tănasă, Vojtus, Doicaru, Sima

CFR Cluj: Popa - Kun, Sinyan, Ilie, Camora - Muhar, Keita, Păun - Cordea, Aliev, Korenica
Rezerve: Vâlceanu, Gal, Abeid, Braun, Huja, Perianu, Fică, Deac, Gligor, Biliboc, Zahovic, Slimani

Meci crucial pentru feroviari în lupta pentru play-off. Victoria i-ar aduce CFR-ului clasarea matematică între primele șase din SuperLigă cu o etapă înaintea ultimei partide cu Dinamo. În formula de start a formației lui Daniel Pancu a reapărut golgheterul Cordea, căruia i-au expirat cele trei etape de suspendare.

Feroviarii au avut lovitura de start a meciului. Korenica trimite peste transversală, în min.2. GOOOOOOOL CFR Cluj! ALIEV trimite un șut plasat pe colțul lung, în min.16, portarul Farului n-a avut nivcio șansă! Pasa de gol a fost oferită de Cordea. 0-1! Daniel Pancu a văzut cartonașul galben, în urma unei reacții nervoase la adresa arbitrului, în min.24, și va fi suspendat cu Dinamo. GOOOOOOL CFR Cluj! Lansat de Cordea, MUHAR înscrie în min.27, cu un șut din colțul careului mic! Mingea a fost ușor deviată de unul din fundașii Farului. 0-2! Păun încearca să-l surprindă pe portar cu un șut din apropierea centrului terenului, în min.38, însă mingea trece puțin peste transversală. Min.39: a ieșit de la gazde Alibec, accidentat. Min.45: două minute suplimentare arătate de la margine. Pauză la Ovidiu. La acest scor, CFR este în play-off!

farul cfr cluj

Nicio modificare în tabăra CFR-ului după pauză. Gazdele nu se pot apropia de careul formației lui Daniel Pancu, care la acest scor evoluează extrem de pragmatic. GOL Farul! IȘFAN trimite în vinclu în min.65, cu o reluare superbă din interiorul careului! 1-2! Primele modificări la CFR, în min.66: au intrat Fică, Biliboc și Abeid, au ieșit Codea, Kun și Păun. Iese și Aliev, accidentat, în min.69, înlocuit de Zahovic. Korenica șutează puternic de la 16 metri, în min.73, dar mingea este reținută de Munteanu. Biliboc reia defectuos și trimite mult peste poartă, în min.77. Ganea reia frumos peste poartă de la 18 metri, în min.78. Keita șutează peste transversală, în min.88. Intră Huja în locul lui Korenica, în min.89. Min.90: încă trei minute din această partidă. Final de meci, care aduce calificarea echipei din Gruia în play-off!

În ultima etapă, CFR Cluj va juca acasă cu Dinamo. Meciul se va juca sâmbătă, pe arena din Gruia.

Te-ar putea interesa și: