Relaţia România - SUA este extrem de matură, cu interese reciproce, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, la Washington.
Şeful statului a participat la Consiliul pentru Pace iniţiat de Donald Trump.
El s-a întâlnit, în marja reuniunii, cu înalţi oficiali americani precum secretarul de stat Marco Rubio şi trimişii SUA Steve Witkoff şi Jared Kushner.
"În tipul acesta de reuniuni, sunt mai mult chestiuni de politeţe între diverşi participanţi. Aşa, am discutat unul-două minute cu multă lume de aici, din multe zone ale lumii, dar în ceea ce priveşte relaţia cu Statele Unite este o relaţie diplomatică, ce se face prin Ministerul de Externe, prin consilieri, prin întâlniri tehnice, prin vizite ale miniştrilor. Aici, prin Ambasada României din Statele Unite, este un un dosar care creşte şi care are multe paliere", a explicat el.
Totodată, Nicuşor Dan a explicat că discuţiile tehnice completează un tablou al unei relaţii România - SUA care este "extrem de matură, cu interese reciproce".
El a subliniat că, în acest caz, la Washington, prezenţa preşedintelui României "a fost un gest simbolic".
Președintele Nicușor Dan a reacționat, după ce a fost întrebat de presă, la faptul că președintele SUA, Donald Trump l-a numit „prim-ministru”, greșind funcția pe care o îndeplinește de fapt în statul român. Dan a spus râzând că nu este timpul trecut. Totodată, predintele a explicat că imaginea României în ochii administrației Trump este total diferită față de cea proiectată de discursul lui JD Vance din 2025, de la Conferința de Securitate de la Munchen, grație eforturilor diplomatice.
Vă dați seama, președintele Statelor Unite are de lucru cu, nu știu, 120-150 de țări simultan. Da, și în unele țări președintele e mai important. În alte țări, primul ministru e mai important. Se mai întâmplă tipul acesta de erori”, a declarat Nicușor Dan.
În discursul de deschidere a Consiliului pentru Pace, Donald Trump s-a referit la Nicușor Dan drept „prim-ministru”. El a continuat, vorbind despre poporul român: „Un popor minunat. Românii sunt fantastici, fantastici, la fel cum și dvs. sunteți fantastic. Mulți vin și muncesc în această țară și ne ajută. Sunt oameni pe care te poți baza”.


