Grindeanu, PSD: Partidele care au făcut parte din coaliţia de guvernare trebuie să construiască o nouă majoritate

 Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost adoptată cu un număr record de voturi şi a subliniat că partidele care au făcut parte din coaliţia de guvernare trebuie să construiască o nouă majoritate.

"Eu cred că tot noi împreună trebuie să construim o majoritate. Votul la această moţiune este unul care face această moţiune să fie adoptată cu un număr record, 281, cred că egal cu cel care a fost în urmă cu 4-5 ani, acelaşi număr de voturi. Deci - un record. Asta spune ceva, asta spune că tot ceea ce s-a spus de către cei care au votat a întrunit susţinerea masivă a Parlamentului", a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului după adoptarea moţiunii de cenzură.

El a precizat că, împreună cu colegii din PSD, a încercat "să reducă tensiunea" şi să păstreze în continuare punţi de dialog cu celelalte partide politice.

"Alţii au fost cei care au jucat totul sau nimic, în sensul că, dacă nu mai sunt eu prim ministru, nu e voie să se mai întâmple altceva în această majoritate. Eu cred că există viaţă şi după această moţiune", a afirmat Sorin Grindeanu.

„N-am dorit azi să iau cuvântul la moțiune pentru că cred că tot noi trebuie să construim o majoritate. A fost adoptată cu un număr record. Cred că există viață și după moțiune, știu acest lucru. Mă aștept ca în perioada următoare domnul președinte Nicușor Dan să ne convoace la consultări”, le-a declarat Sorin Grindeanu jurnaliștilor prezenți în Parlament.

Președintele PSD a mai spus că „normal ar fi ca domnul Ilie Bolojan să demisioneze, chiar dacă e interimar”. 

„Trebuie să mergem înainte cu celelalte partide. Eu voi merge cu colegii mei spunând că dorim păstrarea coaliției. Că nu susținem guverne minoritare. PSD o să fie activ la găsirea unei soluții. Îmi doresc să avem un guvern rapid”, a mai declarat Grindeanu.

De asemenea, șeful PSD le-a mai spus jurnaliștilor că el și partidul pe care îl conduce nu vor susține un premier tehnocrat, variantă vehiculată în ultima perioadă. 

Moţiunea de cenzură iniţiată de parlamentarii PSD, AUR şi PACE - Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marţi de Parlament. 

Te-ar putea interesa și: