Eugen Tomac: Fac apel la partidele politice să iasă din logica reţinerii şi să fie deschise spre dialog

 

Premierul desemnat Eugen Tomac a făcut apel la partidele politice să iasă dintr-o logică a reţinerii şi să fie deschise, în continuare, spre dialog, pentru a putea debloca actuala criză politică, mesaj transmis la finalul discuţiilor purtate cu liderii UDMR pe tema susţinerii Guvernului pe care-l va propune în Parlament.

"Aşa cum am spus şi ieri, o spun astăzi, la fel de deschis, de asumat: sunt un om al dialogului, cred că în acest moment avem nevoie de o perspectivă foarte clară pentru a putea depăşi această stare tensionată. Cu cât mai mult se adânceşte această criză, cu atât mai rău este pentru România", a declarat Tomac.

Discuţiile cu reprezentanţii UDMR, a precizat premierul desemnat, au vizat priorităţile Guvernului pe care îl formează şi o parte din echipa guvernamentală propusă.

"Am prezentat care sunt priorităţile Cabinetului pe care-l propun, evident, parte din echipă şi am făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia politică actuală şi de ce consider eu că, în momentul de faţă, pentru depăşi acest blocaj politic, soluţia cea mai sănătoasă este să avem un Guvern rapid învestit, capabil să preia parte din problemele urgente ale României, pentru că timpul ne presează", a afirmat Eugen Tomac.

El a menţionat că angajamentele luate de România în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă intră la capitolul urgenţe.

"Avem angajamente în relaţia cu Comisia Europeană. Trebuie să îndeplinim urgent o serie de jaloane, pentru că altfel vom pierde bani importanţi şi evident că asta ar însemna o viaţă mult mai grea pentru fiecare cetăţean român. Fac în continuare apel la toate partidele politice să iasă din această logică a reţinerii şi, evident, fie deschise în continuare spre dialog pentru a debloca această situaţie tensionată pe care o avem pe scena politică", a subliniat Tomac.

El a reafirmat că este un om al dialogului. "Aşa cum am spus şi ieri, o spun şi astăzi, destul de deschis, de asumat: sunt un om al dialogului. Cred că în acest moment avem nevoie de o perspectivă foarte clară pentru a putea depăşi această stare tensionată, pentru că cu cât mai mult se agravează această criză, cu atât mai rău este pentru România. Sper că în aceste zile voi reuşi să conving o majoritate parlamentară să-mi acorde încrederea, pentru că soluţia pe care o propunem noi este una corectă, atât timp cât până în prezent nu s-a configurat o altă majoritate care să ofere mod clar şi asumat o perspectivă nouă ţării", a transmis eurodeputatul. 

Premierul desemnat Eugen Tomac a mai declarat că Guvernul pe care îl va propune Parlamentului spre aprobare nu este Guvernul său, ci este Guvernul României şi va acţiona în interesul României.

"Eu cred că trebuie să fim raţionali şi trebuie să înţelegem un lucru elementar - în momentul de faţă avem nevoie de un Guvern învestit cu puteri depline pentru a debloca activitatea statului român, pentru că această situaţie de blocaj nu face decât foarte mult rău României. Am văzut exigenţele partidelor şi am încercat să mă încadrez în logica aceasta tocmai pentru a găsi un compromis rezonabil, pentru că un Guvern în afara acestor partide, fără membri de partid, evident că nu poate fi eficient dacă nu va avea în Parlament deschiderea necesară pentru a duce la îndeplinire obiectivele pe care partidele parlamentare prooccidentale şi le-au asumat. Deci, sunt conştient de acest lucru şi în această direcţie am dus discuţia şi ieri şi o voi duce şi astăzi, pe nevoia de a fi un pic mai flexibili şi să nu fim mai catolici decât Papa, pentru că acest Guvern nu este Guvernul lui Tomac, este Guvernul României şi va acţiona în interesul României", a transmis Eugen Tomac, la finalul discuţiilor purtate cu UDMR, întrebat despre reproşurile venite în special dinspre PNL potrivit cărora pe lista de miniştri nominalizaţi s-ar afla persoane apropiate mai degrabă de PSD.

El punctat că un Guvern tehnocrat va activa atât timp cât va avea girul Parlamentului. "Un Guvern format din membri din afara partidelor politice parlamentare, evident, va avea atâta viaţă cât va dori Parlamentul. Trebuie să ţinem cont de această realitate şi sunt bine ancorat în această realitate. Preşedintele României a propus această soluţie tocmai pentru că partidele nu au venit cu altă opţiune. Rolul nostru va fi de a gestiona treburile publice, fără a veni cu soluţii care nu au nimic în comun cu priorităţile României. În momentul de faţă, priorităţile sunt foarte clare şi sunt stabilite de nişte termene. Avem termene legate de PNRR, îndeplinirea jaloanelor până la 31 august anul acesta, altfel pierdem miliarde de euro. Ultima cerere de plată se poate face până la sfârşitul lunii septembrie. Prima tragere pe SAFE se face la începutul lunii octombrie. Cineva trebuie să-şi asume în această ţară responsabilităţi importante, pentru că altfel, în lipsa unui vot, să nu ne mirăm că această ţară este tot mai divizată, iar alţii profită. Deci, noi nu ne-am asumat rolul de a veni în faţa partidelor politice cu soluţii miraculoase sau mai bune decât le-au avut ei până acum, noi venim doar cu bună credinţă, cu responsabilitate, cu fermitate şi, evident, cu dorinţa de a debloca această situaţie", a explicat Tomac.

Premierul desemnat s-a declarat optimist în privinţa finalizării negocierilor în vederea susţinerii Guvernului pe care îl va propune. "Eu sunt optimist. Sunt convins că vom găsi o soluţie pentru a debloca această situaţie, pentru că este şi în interesul partidelor să avem un Guvern învestit cât mai rapid. Rămân optimist", a afirmat Eugen Tomac.

Întrebat despre discuţiile pe care urmează să le aibă cu parlamentari proveniţi de la S.O.S. România, AUR şi POT, el a răspuns: "Atât timp cât există oameni politici dispuşi să susţină obiectivele pe care mi le-am asumat este obligaţia mea să-i ascult, pentru că în politică oamenii uneori îşi schimbă opţiunile. Deci, atât timp cât aceşti oameni au plecat din partide antioccidentale şi sunt dispuşi să discutăm, eu sunt pregătit să-i ascult. Nu ştiu ce se va întâmpla. Am acceptat şi am propus de fapt această întâlnire tocmai pentru că mi-au spus că au o serie de propuneri pentru programul de guvernare. Dacă vor vota sau nu, nu ştiu, urmează să aflu în cursul zilei de astăzi". 

Te-ar putea interesa și: