Preşedintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a transmis, joi, că în spaţiul public "se rostogolesc" o serie de "invenţii toxice", subliniind că "niciodată" nu a formulat vreun acord, nici măcar de principiu, pentru învestirea unui Guvern tehnocrat.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a acuzat pe Ilie Bolojan că l-ar fi minţit pe şeful statului, Nicuşor Dan, că acceptă un Guvern tehnocrat şi, de aceea, s-a ajuns la situaţia actuală. Potrivit preşedintelui PSD, Bolojan ar fi venit de la o zi la alta cu alte scenarii şi cu alte cerinţe pentru a susţine guvernarea, care au fost acceptate, iar în final a transmis că nu este de acord pentru că nu este un Cabinet politic.
"Încetaţi cu minciunile folosite pentru a vă justifica eşecurile, fuga de răspundere şi comportamentul neprincipial! Observ că se rostogolesc în spaţiul public o serie de invenţii toxice. Ca să fie clar: niciodată nu am formulat vreun acord, nici măcar de principiu, pentru învestirea unui Guvern tehnocrat. Am spus public că aceasta ar fi putut fi una dintre soluţiile teoretice constituţionale, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii care nu au fost îndeplinite", a scris Bolojan, pe Facebook.
Conform acestuia, "în şi pentru PNL decide PNL, prin forurile statutare şi prin vot deschis" şi "deciziile în şi pentru PNL nu se iau pe sub masă, oricât de importantă ar fi aceasta".
"Totodată, nu s-a pus problema să tranzacţionez pentru mine sau pentru vreo altă persoană vreo funcţie, în schimbul unui acord care nu a fost vreodată în discuţie. De la începutul acestei crize, declanşate pentru distrugerea PNL, ar fi trebuit să înţelegem măcar cât de scurte sunt picioarele minciunii. Ca şi ale trădării, de altfel", a adăugat preşedintele PNL.


