Aproape 6.000 de elevi clujeni susțin în aceste zile simularea examenului de Evaluare Națională

 

Începând de luni, elevii claselor a VIII-a vor susține probele scrise în cadrul simulării naționale a examenului de Evaluarea Națională 2026.

Din totalul celor 5.754 de elevi ai claselor a VIII-a, 4.350 sunt elevi din mediul urban, iar 1.404 sunt elevi care învață în unități de învățământ preuniversitar din mediul rural.

În municipiul Cluj-Napoca probele scrise în cadrul simulării naționale a examenului de Evaluare Națională pentrul elevii claselor a VIII-a, sesiunea martie 2026, vor fi susținute de 3.203 de elevi. Dintre aceștia 3.014 de elevi învață în unități de învățământ preuniversitar de stat, iar 189 de elevi sunt școlarizați în unități de învățământ preuniversitar private.

Simularea națională a examenului de Evaluare Națională pentru elevii claselor a VIII-a a început luni, cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Marți, 17 martie, se va desfășura proba scrisă la Matematică, iar miercuri, 18 martie va avea loc proba scrisă la Limba și literatura maternă, pentru elevii care studiază în limba minorităților naționale.

Evaluarea lucrărilor scrise, în cadrul simulării naționale a examenului de Evaluare Națională 2026, se realizează în platforma națională dedicată evaluării lucrărilor scrise, iar rezultatele vor fi comunicate în data de 30 martie 2026.

În conformitate cu prevederile transmise unităților de învățământ preuniversitar, privind organizarea și desfășurarea simulării naționale a probelor scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională 2026, rezultatele obținute la simularea națională nu se contestă, nu vor fi publice și nu vor fi afișate. Acestea vor fi comunicate, individual, elevilor de către cadrele didactice care predau la clasă.

La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele pot fi trecute în catalog.

Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de două ore,  începând din momentul în care s-a încheiat completarea casetei de identificare din broșura cu subiecte.

Rezultatele obținute de elevi la simularea națională a Evaluării Naționale, sesiunea martie 2026, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

„Simularea examenului de Evaluare Națională constituie un demers educațional deosebit de important pentru elevii claselor a VIII-a, oferindu-le posibilitatea de a se familiariza cu condițiile reale de desfășurare a examenului propriu-zis, cu structura subiectelor, modalitatea de completare a datelor pe foile tipizate de examen, precum și cu gestionarea eficientă a timpului de lucru aferent probelor. Consider că această simulare națională, care vine în continuarea celei județene, desfășurată în luna decembrie, în județul Cluj, oferă elevilor o nouă oportunitate de a participa la o evaluare standardizată organizată de Ministerul Educației și Cercetării, înaintea examenului propriu-zis, din luna iunie 2026. În același timp, rezultatele obținute vor constitui un reper important pentru cadrele didactice, în vederea optimizării și ajustării demersului didactic din perioada următoare. Având referința acestor rezultate, se vor elabora măsuri specifice menite să contribuie la îmbunătățirea nivelului de pregătire al elevilor, în concordanță cu nevoile de învățare identificate la nivelul fiecărei clase.

 Mulțumim cadrelor didactice din județul Cluj care au înțeles importanța acestei evaluări pentru elevi și s-au implicat cu responsabilitate și dedicare. Apreciem sprijinul și efortul depuse pentru a oferi elevilor șansa de a-și evalua progresul și de a se pregăti cât mai bine. Respect și recunoștință pentru profesionalismul dumneavoastră!” a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.                   

Te-ar putea interesa și: