În conformitate cu Ordinul Ministerului Educației, nr.6.480/30.08.2024, privind aprobarea Metodologiei de desfășurare, a calendarului de admitere în clasa a IX-a nivel liceal, pentru anul școlar 2025-2026 în prima etapă a repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat au fost repartizați 4.029 de elevi din totalul celor 4.089 de elevi cu opțiuni completate.
Repartizarea computerizată a absolvenților claselor a VIII-a, în învățământul liceal de stat, s-a desfășurat astăzi, 23 iulie 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, cu respectarea ordinii opțiunilor elevilor, așa cum sunt acestea consemnate în fișa individuală a fiecărui elev.
Pe filiere educaționale, 2.589 candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 1.440 candidați la filiera tehnologică.
La nivelul județului Cluj, distribuția candidaților din județul Cluj repartizați, în județ, pe tranșe de medii, pentru Admiterea 2025, se prezintă astfel:
Admitere 2025 |
<5 |
5-6 |
6-7 |
7-8 |
8-9 |
9-10 |
10 |
TOTAL |
Număr candidați |
83 |
243 |
517 |
826 |
1268 |
1088 |
4 |
4.029 |
Cei 4 candidați cu media 10 de admitere au optat pentru următoarele unități de învățământ preuniversitar:
- COLEGIUL NAȚIONAL ,,EMIL RACOVIȚĂ" CLUJ-NAPOCA (1)
- LICEUL TEORETIC ,,NICOLAE BĂLCESCU" CLUJ-NAPOCA (1)
- LICEUL TEORETIC ,,AVRAM IANCU" CLUJ-NAPOCA (2).
Precizăm faptul că au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate din data de 23 iulie 2025:
- 648 elevi la specializări în cadrul filierei vocaţionale;
- 24 elevi în învăţământul militar;
- 137 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor cu CES;
- 74 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie rromă.
Potrivit prevederilor Ordinului Ministerului Educației și Cercetării, nr.3466/04.03.2025, Comisia județeană de admitere a soluționat în etapa I cererile absolvenților claselor a VIII-a care, în perioada studiilor gimnaziale, au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale (22 de elevi), precum și solicitările elevilor ucraineni care doresc continuarea studiilor liceale în județul Cluj.
60 elevi din județul Cluj nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.
Candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (24-29 iulie 2025), candidații care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat vor intra în a doua etapă de repartizare, prevăzută în perioada 11-19 august 2025.
Pentru această etapă candidații completează și depun cererile de înscriere în intervalul 11 – 13 august 2025, la registratura Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
Repartizarea elevilor, în cadrul celei de a doua etape, va avea loc în perioada 18-19 august 2025, iar comunicarea rezultatelor candidaților repartizați în a doua etapă a Admiterii 2025, în învățământul liceal de stat, se va realiza conform procedurii stabilite la nivelul Comisiei județene de admitere, din cadrul I.Ș.J. Cluj.
Potrivit Planului de școlarizare, pentru anul 2025-2026, au fost alocate 250 clase a IX-a, cu 19 clase mai mult, față de anul școlar în curs, având în vedere numărul, în creștere, al elevilor din clasa a VIII-a, înscriși în anul școlar 2024-2025.
La acest moment, în județul Cluj, sunt disponibile pentru a doua etapă de repartizare, 98 de locuri pentru învățământul liceal.
Elevii reveniți în țară, repatriați, refugiați se pot înscrie în clasa a IX-a, independent de termenele din calendarele metodologiei de admitere în învățământul liceal de stat, profesioal, dual. Aceștia vor urma procedura referitoare la echivalarea studiilor.
Toate informațiile și detaliile cu privire la admiterea în învățământul liceal de stat, învățământul vocațional și învățământul profesional, dual, precum și Broșura ADMITERE 2025, sunt disponibile și pot fi consultate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj_ https://www.isjcj.ro/examene-nationale/admitere-in-licee/.