Investiţii de 30 de milioane de euro făcute de CJ Cluj în Parcul industrial Tetarom III din Jucu

 Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţă demararea unei noi investiţii în parcul industrial Tetarom III, în valoare de 30 de milioane de euro, din partea companiei AmbaFlex.

"Compania AmbaFlex îşi extinde capacitatea de producţie, anunţând investiţii de până la 30 de milioane de euro. Consiliul Judeţean Cluj anunţă demararea unei noi investiţii în parcul industrial Tetarom III. Urăm 'Bun venit!' companiei Ambaflex şi îi asigurăm de întreaga noastră deschidere şi pe viitor! AmbaFlex, rezident nou în parcul industrial situat în localitatea clujeană Jucu, face un pas important în extinderea capacităţii sale de producţie, prin încheierea unui contract de închiriere pe termen lung, pentru un teren în suprafaţă de 5,7 hectare", se arată, miercuri, într-un comunicat de presă trimis de CJ Cluj.

Potrivit sursei citate, în anii următori, AmbaFlex, companie specializată în soluţii inovatoare de manipulare a materialelor bazate pe transportoare spiralate, va construi la Jucu o unitate de producţie de ultimă generaţie, susţinută de investiţii de până la 30 de milioane de euro. Acest proiect nu doar că va spori capacitatea de producţie, dar va aduce şi o contribuţie semnificativă la economia locală, prin extinderea forţei de muncă până la aproximativ 250 de angajaţi, prin investiţii etapizate. Anterior acestei extinderi semnificative, de la începerea activităţii în comuna clujeană Jucu, în 2018, cu o unitate de producţie de 5.000 de metri pătraţi, compania s-a extins până la 13.500 metri pătraţi, susţinând astfel creşterea continuă a afacerii.

"La Cluj, se poate, iar afacerile susţinute de o administraţie receptivă şi deschisă nevoilor investitorilor continuă să se consolideze. După ce, în luna august, am anunţat prezenţa unei noi companii în Tetarom III, azi avem o nouă veste bună pentru clujeni şi mediul investiţional. Noul parteneriat va aduce un plus de stabilitate economiei Clujului, inclusiv prin crearea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea de relaţii comerciale, pe orizontală, cu firme clujene", a declarat, citat în comunicatul de presă, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

AmbaFlex este partenerul global de referinţă pentru soluţii inovatoare de manipulare a materialelor bazate pe transportoare spiralate. Tehnologia unică, SpiralVeyor, este utilizată în diverse industrii pentru transportul pe verticală, stocarea temporară şi acumularea produselor individuale sau ambalate şi deţine unităţi de producţie în Statele Unite, Olanda, China şi România.

"Mă bucur că o companie atât de serioasă şi puternică a ales să dezvolte noi capacităţi de producţie la Jucu, în Parcul Industrial Tetarom III. Dialogul permanent, analiza obiectivă şi prioritizarea investiţiilor fac, iată, să găsim soluţii de dezvoltare în continuare, pentru a ne păstra şi întări rolul asumat împreună cu Consiliul Judeţean Cluj, acela de motor în atragerea de investiţii care să producă valoare adăugată, locuri de muncă, stabilitate şi competitivitate", a declarat, citat în acelaşi comunicat, directorul general Tetarom SA, Ignat Morar.