Bani europeni și servicii moderne pentru persoanele cu dizabilități din comunitate

 

Reunit în ședință extraordinară joi, Consiliul județean Cluj a adoptat hotărârea privind aprobarea acordului de parteneriat dintre Asociația Transilvania pentru Promovarea Bolnavilor Psihici și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, în vederea realizării proiectului „Mobilitate si Sprijin – Servicii integrate la domiciliu pentru persoane cu dizabilități”.    

De asemenea, cu acest prilej a fost aprobat și bugetul total al proiectului, în valoare de 3.860.642,42 lei, din care contribuția proprie este de 47.516,555 lei, reprezentând 2% din valoarea totală. Proiectul urmează să fie depus spre finanțare europeană în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am convocat ședința extraordinară pentru că am ținut neapărat să promovăm acest proiect social ce își propune să aducă un plus de bunăstare persoanelor cu dizabilități. Asta, în contextul în care pentru a obține banii europeni termenul limită de depunere este mâine, vineri, 26 iunie. Susținem cu toată convingerea modernizarea sistemelor de protecție socială și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru aceste persoane defavorizate, indiferent că sunt copii sau adulți”.

Proiectul prevede înființarea a două echipe mobile, dotate cu autoturisme și echipamente fizio-medicale, care vor oferi servicii integrate pentru persoanele adulte cu dizabilități din județul Cluj. Acestea vor realiza identificarea și evaluarea beneficiarilor, vor asigura sprijin multidisciplinar (psihologic, social, medical și vocațional), suport pentru activitățile zilnice și intervenții de recuperare direct la domiciliul persoanelor care au nevoie de aceste servicii.