Emil Boc: ”Dacă Dinamo e mai bună, foarte bine, dar U trebuie să-și joace șansele corect. U Cluj nu este un brand cu care cineva să se șteargă pe picioare cu el!”

 

Primarul Emil Boc a declarat, joi, la Napoca Live, că meciul cu Dinamo de sâmbătă se va juca exclusiv pe teren, infirmând speculațiile deja apărute conform cărora ”Șepcile roșii” vor încerca să dea o mână de ajutor adversarilor în lupta acestora pentru salvarea de la retrogradare. ”Dacă Dinamo e mai bună și arată asta pe teren, foarte bine, dar Universitatea trebuie să-și joace șansele corect, pentru că are de apărat un brand. Universitatea Cluj nu este un brand cu care cineva să se șteargă pe picioare cu el! El trebuie păstrat, și fiecare jucător trebuie să-și facă datoria conform conștiinței acestui club, care nu e de ieri de azi, ci ne reprezintă pe toți”, a spus Emil Boc.

”Eu vreu trei puncte cu Dinamo, pentru că echipa asta a Universității Cluj nu numai că poate să joace de la egal la egal cu oricine și oriune. Frate cu frate, dar brânza e pe bani, cum se spune. Pentru mine, sportul e fair-play în primul rând. Sportul înseamnă competiție în teren, nu în afara lui. Știți bine cât m-am revoltat când am văzut ce s-a întâmplat la Ploiești, în finalul campionatului. M-am revoltat pe ideea de injustiție, de nedreptate.

Acum, repet, și nu pot spune decât un singur lucru, și cer tuturor de la acest club, de oriunde din țară, meciurile se joacă întotdeauna pe teren, cu tot ce ai tu mai bun, cu tot ce poți tu mai bun să dai. Dacă în urma competiției altul e mai bun, asta e viața, dar tu trebuie să dai pe teren tot. Altfel înlocuim sportul cu înțelegerile de la masa verde, n-are rost să mai intrăm pe teren. Eu chestiunile acestea nu le accept, nu le susțin, nu vreau să aud de ele, și vreau să fie foarte clar pentru toată lumea: în fotbalul românesc, și la Cluj în mod special, meciurile trebuie să se joace pe teren întotdeauna. Dacă Dinamo e mai bună și arată asta pe teren, foarte bine, dar Universitatea trebuie să-și joace șansele corect, pentru că are de apărat un brand. Universitatea Cluj nu este un brand cu care cineva să se șteargă pe picioare cu el! El trebuie păstrat, și fiecare jucător trebuie să-și facă datoria conform conștiinței acestui club, care nu e de ieri de azi, ci ne reprezintă pe toți.

N-am auzit, n-am fost informat, nici nu e treaba mea, dar nu știu de discuții referitoare la cuplul Coman – Șumudică la U Cluj. Eu nu pun antrenori, eu nu dau afară antrenori, nu fac strategii de joc. Asigur doar finanțarea echipei, fiind un suporter înfocat, după cum mă bucur și de revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Este un om de calitate, m-a bucurat că a spus că s-a întors acasă, dar și un profesionist desăvârșit. La fel este și Neluțu Sabău. Toată generația asta de aur a României a confirmat ți în teren, prin seriozitate, dar și în afara terenului, uită-te și la Gheorghe Hagi și la Gică Popescu, oamenii ăștia au profesionalismul în sânge și dedicația pentru lucrul bine făcut. Ei sunt adepții teoriei de a lăsa lucrurile mai bune decât le-au găsit, și au reușit asta, și pentru asta trebuie să ne ridicăm pălăria în fața lor oriunde îi întâlnim. Oamenii ăștia au dus fotbalul românesc la un nivel la care generația actuală nici măcar nu poate aspira”, a declarat primarul Clujului, la Napoca Live.

Partida dintre U Cluj și Dinamo se joacă sâmbătă, pe Cluj Arena, cu începere de la ora 20.00, iar ”câinii roșii” au neapărată nevoie de victorie pentru a mai spera la rămânerea în SuperLigă.

Te-ar putea interesa și: