Încasările la bugetul CJ Cluj au scăzut cu 25%. Tișe taie de la investiții

Totodată Alin Tișe a afirmat că salariile pe care le au angajații Consiliului Județean deși par mari,din punctul său de vedere sunt normale și meritate.

 ”Nu stăm foarte roz cu încasările la buget, în sensul că avem o problemă cu încasarea estimată și asta pentru că bugetul CJ are două elemente consistente în alimentare, respectiv impozitul pe profit și impozitul pe TVA plătit de firmele din Cluj. Evident că acestea au probleme mari în a-și încasa banii și a face profit din cauza pandemiei. Aceste două elemente sunt afectate și în mod clar bugetul nostru va fi afectat. În acest an sperăm să ne închidem la un procent rezonabil care să ne permită să cofinanțăm proiectele începute și să dăm salarii la oameni. Îmi doresc ca în acest an, așa cum avem previziunile să ne încasăm bugetul, nu-l vom încasa în totalitate, dar să încasăm un procent rezonabil care să-mi permită să pot să dau salariile și să nu blocăm investițiile începute. În mod clar și anul viitor bugetele vor avea de suferit, dar aici poate interveni Guvernul pentru echilibrare, dacă va avea bani. Estimările din anul acesta ne arată că vom ajunge să încasăm aproximativ 75% din ceea ce am estimat. Asta înseamnă că vom da salariile, dar vom avea reduceri de sume pentru alte componente din buget, investiții sau cofinanțări. De exemplu, dacă nu vom avea bani să începem anul acesta Park and Ride-ul de la Aeroport sau Centrul de la Jucu, vom reduce suma sau vom amâna începerea proiectului din lipsă de finanțare. În opinia mea, salariile vor putea fi date anul acesta”, a afirmat Alin Tișe într-o intervenție live. 

Te-ar putea interesa și: